16 Oct

  • By Alin Găureanu
  • In SSM
  • Comments 3
  • Statistica accidentelor de muncă

Se apreciază că în fiecare zi se produc aproximativ 6.400 decese ca urmare a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale şi că, zilnic, aproximativ 860.000 lucrători sunt vătămaţi la locul de muncă.[1]

Dacă am raporta aceste cifre la perioada unui an de zile, vom observa că avem efectele unui război cumplit în fiecare an, practic populaţia Terrei suferind anual numai din accidente din procesul de muncă:

  • 2,3 milioane de pierderi de vieţi omeneşti
  • 314 milioane de vătămări

accident munca 2

În România, situaţia accidentaţilor mortal în muncă înregistrează un trend descendent, de la 506 în anul 2008 la 185 în 2014[2].

 

Accidente de munca 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
Accidente Mortale 506 412 383 334 215 298 185
Cu incapacitate temporara de munca (itm) 4606 3590 3776 3676 3471 3903 3419
Total accidente 5112 4002 4159 4010 3686 4201 3604

 

 

În tabelul de mai jos ne propunem să plasăm rata de accidente de muncă mortale la nivelul României, faţă de cea mai performantă ţară din punct de vedere SSM – UK (Marea Britanie), şi faţă de una din ţările cu nivel foarte ridicat de tehnologie, dar şi cu forţă de muncă foarte numeroasă – USA (Statele Unite ale Americii).

Din păcate, datele statistice găsite pentru cele 3 ţari sunt la nivelul anului 2008, deoarece USA a omis raportarea la ILO (Organizatia Internationnala a Muncii) a accidentelor de muncă din acel an pana in prezent[3].

 

an 2008 Populatie Lucratori % lucratori Accidente mortale % din populatie % din lucratori
USA 233788000 154287000 65,99% 5214 0,0022% 0,0034%
UK 49556600 31116400 62,79% 220 0,0004% 0,0007%
RO 18244200 9944700 54,51% 506 0,0028% 0,0051%

 

Fig. 4. Grafic comparativ cu rata mortalităţii ocupaţionale RO-UK-USA

 

Din graficul de mai sus deducem că cea mai mică rată de mortalitate ocupaţională aparţine Regatului Unit al Marii Britanii (UK), iar România are cea mai mare rată, cu toate ca în USA numărul absolut este de 10 ori mai mare, dar raportat la un număr al populaţiei active de aproape 20 de ori mai mare, procentul USA este de aproape 2 ori mai mic decât al României.

 

[1] Mediafax 28.04.2015 – Aurelia Alexa, sursa ILO

[2] https://osha.europa.eu/fop/romania/ro/statistics; şi http://www.inspectmun.ro/site/Statistici/statistici.html

[3] http://www.ilo.org/ilostat – International Labour Organisation (ILO) stat (statistics and databases)

3 Comments

  • Akhenaton 2016-02-04 at 15:49

    Salut, felicitari pentru ideea blogului!

    Statistica accidentelor de munca in Romania.Intrebarea care se pune e cate accidente de munca, cu itm,mortale,usoare,etc se raporteaza la ITM?Pe pres totu e bine si frumos ca recolta la Ha a lu Ceasca, sub pres trebuie sa vedem raportul dintre aceasta statistica si cultura propriu zisa de ssm a angajatorului roman care tinde spre zero !

    Răspunde

    • SSMIST 2016-06-14 at 17:27

      Daca nu se raporteaza acccidente mortale se sesizeaza procuratura si comunica ITM deci imposibil sa nu se afle. Accidente usoare nu intra in statistici nationale si international. Accident cu ITM se poate sa nu fie toate, mai ales ca rebuie declarant deja la acordarea concediului medical, fara de care nu intra la accident/boli profesionale.
      Problema e nepasarea angajatorului fata de orice tine de angajat, si chiar a legilor in vigoare. Abea cand are un accident si vede ca poarta raspunderea incepe sa mai inteleaga ceva, dar sigur departe de ce trebuie.
      De remarcat ca totusi Romania are legiferat tot ce tine de SSM. Daca ar fi putina ordine legislative si la pompieri si protectia civila ar fi mult mai bine in general.

      Răspunde

  • CS 2016-06-14 at 17:49

    Statisticile europene se gasesc aici: http://ec.europa.eu/eurostat/web/health/health-safety-work/data/database
    Nu cred ca e acceptabila comparatia cu USA.

    PS Comentariile apar la scriere in gri, greu vizibil!

    Răspunde

Leave a Comment